Pe cât de plăcut am adormit ieri, cu Led Zepelin şi Travis cântate la chitară, tot la fel de plăcută a fost şi trezirea. Căci lumina caldă, de dimineaţă, ce trece prin acoperişul cortului, parcă mai îmblânzeşte puţin din şocul acustic al ceasului nemilos.
Se pare că Marius era treaz ceva mai devreme şi a auzit şi nişte trenuri trecând pe lângă noi, dar eu aş fi putu jură că cel de acum e primul ce trece voios, deci se pare că am dormit buștean chiar și pe saltele subțiri din cort.
Cum, campingul în care am stat, era la doar câteva sute de metri de situl de la Pompeii noi am fost printre primii şi am intrat în rând cu grupurile organizate de turişti. De fapt, puţin înainte, pentru a fi mai precişi. Ne-am trezit oarecum urmăriţi de un ghid cu toată gaşcă de turişti în urma lui. Iniţial m-am simţit un pic enervată de grămadă de oameni dar, trăgând cu urechea, informaţiile ce le zicea ghidul erau destul de interesante, aşa că i-am zis lui Marius să nu ne îndepărtăm prea mult că eu eram curioasă de poveștile despre orașul ăsta vechi. Am aflat câte ceva despre marcajele din asfalt, despre trecerile de pietoni și "bumperele" antichității. Am zis că stăm puţin şi ne desprindem apoi de hărmălăi.
Eu făceam, aşadar, liniştită poze în timp ce, Marius stătea să admire ruinele, când, deoadată îl abordează ghidul şi îl întreabă dacă facem parte din grupul "3 nu ştiu ce". Marius al meu face ochii mari și zice că nu, la care ghidul îi spune răspicat să nu îl mai urmărim dacă nu facem parte din grup şi începe să povestească cum începe el turul cu o mâna de oameni, care până la final se dublează. Oamenii din grup încep să râdă, Marius se încruntă deodată şi îmi zice să plecăm de acolo. Eu stau nedumerită şi îl urmez în direcţia opusă decât plănuiam să merg iniţial.
Eu făceam, aşadar, liniştită poze în timp ce, Marius stătea să admire ruinele, când, deoadată îl abordează ghidul şi îl întreabă dacă facem parte din grupul "3 nu ştiu ce". Marius al meu face ochii mari și zice că nu, la care ghidul îi spune răspicat să nu îl mai urmărim dacă nu facem parte din grup şi începe să povestească cum începe el turul cu o mâna de oameni, care până la final se dublează. Oamenii din grup încep să râdă, Marius se încruntă deodată şi îmi zice să plecăm de acolo. Eu stau nedumerită şi îl urmez în direcţia opusă decât plănuiam să merg iniţial.
Mă dumiresc după, şi mor de ciudă că nu mi-a venit replica pe moment, că ei ne urmaresc de fapt pe noi, ceea ce era și parţial adevărat. Din păcate, nici inspiraţia de a face pe proștii, nu am avut-o, că dacă am fi răspuns frumos în română la întrebări ne disculpam discret și nu prea mai avea omul ce ne zice. Marius fierbe de nervi şi nu mai e bun de nimic, nu mai vrea poze, nu vrea să vorbească cu mine şi nici ruine nu ar mai fi vrut dacă nu eram cu biletul plătit, aşa că următoarea jumătate de oră, sau aşa, îmi văd liniştită de poze, căci ştiu că nu are rost să insist. Într-un final îi trece şi lui supărarea dar bine dispus nu e încă și cumva simt că oricum aș face tot eu sunt de vină așa că încerc să îi mai distrag atenția cu câte o poză și mai o vorbă admirativă la ceea ce ne înconjoară.
Ruinele astea vechi merită vizitate, dacă aveți ocazia. Dimensiunea mare a oraşului, dezgropat de sub cenuşa Vezuviului, m-a impresionat. Nu mă aşteptăm să fie atât de mare și bine păstrat, iar plimbându-ne pe străzile pavate parcă am reușit să imi imaginez cum se trăia acum aproape 2000 de ani în urmă. Şi informaţiile despre structura oraşului, furate de la ghidul căpuşat de noi, au fost foarte interesante, gradul de dezvoltare a fost mai mare decât mă aşteptăm şi clădirile destul de diverse, dar după o vreme parcă se repetau aşa că ,pe la amiază, când soarele devenea tot mai insuportabil şi pavajul de sub tălpile noastre a început să se încingă, noi am căutat drumul spre ieșire.
La ora asta masele de turişti deveneau enervant de compacte aşa că momentul ales pentru a părăsi roiul a fost perfect. Eu m-am bucurat că am fost şi noi odată matinali, iar astfel am putut savura în linişte atracţia asta turistică în plin sezon fără să ne simțim inghesuiți și iritați.
La plercare am mai făcut câteva poze cu Vezuviul, pe care nu mi s-a arată să îl văd mai aproape de atât, şi am pornit apoi cu trenul spre Napoli.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu